Un nou dosar de corupție zdruncină Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, după ce mai mulți funcționari ai instituției au fost puși sub acuzare de procurorii DNA pentru luare de mită, trafic de influență și complicitate la dare de mită.
Protagonistul principal este Marius-Eduard Marin, inspector antifraudă, reținut pentru 24 de ore și care urmează să fie prezentat, vineri, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă. Alături de el, alți doi colegi din ANAF și mai mulți oameni de afaceri sunt cercetați sub control judiciar.
„Tariful” pentru mușamalizarea controalelor – zeci de mii de euro
Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut începând cu noiembrie 2024, când doi inspectori antifraudă, Marin Marius-Eduard și Aurică Costică, au efectuat un control la o firmă de transport alternativ, administrată în fapt de E.T. și M.A.G..
În urma verificărilor, au fost descoperite nereguli serioase, iar administratorii au încercat să „rezolve” problema prin intermediul unei persoane din interiorul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București. Aceasta le-ar fi promis că poate interveni la șeful de serviciu, Bogdan Istrati, în schimbul unei sume consistente.
Potrivit DNA, Istrati ar fi cerut 9.000 de euro pentru a-i determina pe subalterni să nu înainteze sesizarea penală. În final, printr-un intermediar, cei doi administratori ar fi plătit 75.000 de lei pentru „rezolvarea” controlului.
Banii au fost împărțiți rapid: 45.000 de lei ar fi ajuns la Istrati, iar 20.000 de lei – câte 10.000 pentru fiecare inspector, Marin și Costică.
Un alt control, aceeași rețetă: bani pentru desigilarea depozitelor
Într-un alt caz, din toamna acestui an, doi administratori de firmă, Z.T. și L.D., ar fi oferit mită unor inspectori antifraudă pentru a grăbi ridicarea sigiliilor de pe depozitele societății lor, unde fusese descoperit un plus de marfă de 160.000 de lei.
Potrivit procurorilor, intermediarii ar fi fost un alt inspector antifraudă, Valentin-George Ionescu, și o persoană fără calitate specială, Z.J., iar mita oferită a fost de 5.000 de euro, plătită în două tranșe: 25.000 de lei pe 8 octombrie și 10.000 de lei pe 13 octombrie.
Control judiciar și interdicții stricte
Pe durata controlului judiciar, inculpații nu au voie să părăsească țara și nici să comunice între ei. Procurorii avertizează că, în caz de nerespectare a măsurilor, aceștia riscă arest la domiciliu sau arest preventiv.
DNA precizează că dosarul se află în faza de urmărire penală și că punerea în mișcare a acțiunii penale nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție.
Un detaliu rămâne însă evident: „tarifele” pentru liniștea fiscală par să se fi menținut la cote ridicate. Iar ancheta arată, încă o dată, că în spatele unor controale aparent obișnuite se pot ascunde înțelegeri de zeci de mii de lei între funcționari publici și afaceriști dispuși să plătească pentru a scăpa de răspundere.






