Peste 590 de poliţişti au organizat în weekiend, independent sau în sistem integrat, 218 acţiuni în județul Constanța, pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 1.822 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1.132.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic 174 de șoferi, „față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, pentru conducere sub influenţa alcoolului, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere„, a precizat IPJ Constanța.
De asemenea, au fost oprite din a circula 67 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii Blocada au fost organizate 116 filtre rutiere, fiind legitimate peste 3.171 de persoane și verificate 1.347 de vehicule.
De asemenea, 385 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
În cadrul activităților, au fost constatate 21 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Totodată, au fost dispuse 7 măsuri preventive față de persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni.






