Două percheziţii domiciliare au fost făcute dimineață de poliţiştii constănţeni într-un dosar penal privind neplata obligaţiilor fiscale, cu un prejudiciu la bugetul de stat de peste 107.000 de lei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
„Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, în perioada 2023-2025, o persoană ar fi reţinut şi nu ar fi plătit obligaţiile fiscale, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă. Prejudiciul la bugetul de stat este de peste 107.000 de lei„, precizează IPJ Constanţa.
În urma percheziţiilor urmează să fie pus în aplicare un mandat de aducere.
Percheziţiile au avut loc în cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române.
UPDATE:
În cadrul aceleiași operațiuni, polițiștii specializați în investigarea criminalității economico-financiare din Constanța, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2019-2024, o persoană ar fi omis să înregistreze, în actele contabile, veniturile obținute din prestarea de servicii în domeniul construcțiilor, respectiv TVA și impozitul pe venitul microîntreprinderilor„, notează IPJ Constanța.
Prejudiciul la bugetul de stat este de aproximativ 150.000 de lei.
În acest caz, a fost pus sechestru pe o autoutilitară și un teren.







