Român mort la Roma, după prăbușirea turnului din centrul orașului

Un român de 66 de ani și-a pierdut ieri viața, după ce a fost prins sub dărâmăturile unui turn prăbușit parțial, în centrul Romei, în apropiere de Colosseum. Bărbatul se număra printre muncitorii care lucrau la restaurarea monumentului.

Salvatorii s-au chinuit mai bine de 11 ore să îl scoată de sub ruine. Omul s-a stins însă la spital, unde medicii au făcut tot posibilul să îl salveze.

În această dimineață, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de condoleanțe.

Am aflat cu profundă tristețe vestea că românul prins sub dărâmăturile turnului medieval din Roma s-a stins azi-noapte la spital. Transmit condoleanțe familiei și celor apropiați. Gândurile mele se îndreaptă și către toți românii care muncesc departe de casă, cu dăruire și sacrificiu. Apreciez efortul impresionant al echipelor de salvare italiene, care au încercat, timp de peste 11 ore, să-i salveze viața. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să aducă alinare familiei îndurerate„, a scris ;eful statului, pe pagina sa de facebook.

Un alt muncitor român, în vârstă de 48 de ani, a fost rănit și este acum în grija medicilor, în spital. Viața sa nu este însă în pericol.

Torre dei Conti, cu o înălţime de 29 de metri, se află pe Via dei Fori Imperiali, ampla arteră care leagă Piazza Venezia de Colosseum. Edificiul nu a mai fost utilizat din 2006, dar se afla în renovare în cadrul unui proiect de restaurare de patru ani, care urma să fie finalizat anul viitor, potrivit autorităţilor oraşului.

Din cauza lucrărilor de restaurare, zona din jurul turnului fusese închisă pentru pietoni. Torre dei Conti a fost ridicat la începutul secolului al XIII-lea de Papa Inocenţiu al III-lea pentru familia sa.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal