Operațiunile de evacuare preventivă desfășurate în proximitatea localităților Ceatalchioi și Plauru s-au încheiat marți seara, la ora 21:30, anunță ISU Tulcea.
Potrivit autorităților, 180 de persoane au ales să se autoevacueze, iar alte 66 au fost evacuate în siguranță de echipele de intervenție. Dintre acestea, 51 provin din localitatea Ceatalchioi, iar 15 din Plauru.
O persoană cu probleme locomotorii a beneficiat de asistență medicală și a fost transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri de specialitate.
Din totalul persoanelor evacuate, 24 au fost relocate într-un spațiu de cazare din municipiul Tulcea, unde vor rămâne pe durata menținerii riscului, fiind asigurate condiții adecvate.
Forțe ale ISU, IPJ și IJJ au rămas în apropierea zonelor expuse riscului pentru monitorizare permanentă. Echipajele sunt pregătite să intervină rapid dacă situația se agravează sau apare o nouă urgență.
Autoritățile locale și județene transmit mulțumiri comunității pentru sprijin și cooperare și anunță că vor oferi informații actualizate ori de câte ori va fi necesar.







