În Ucraina, acolo unde zgomotul exploziilor se amestecă cu freamătul orașelor obosite de război, bisericile au devenit mai mult decât simple lăcașuri de cult. Sunt refugii. Sunt martori. Sunt ziduri care, deși ciuruite, încă țin în picioare cea mai puternică forță a oamenilor: credința.
„Astfel de imagini sunt peste tot în apropierea Kievului. În această biserică se adăpostiseră oamenii în momentul în care rușii se apropiaseră foarte tare de Kiev și toată biserica este pur și simplu ciuruită. Pe partea cealaltă s-au apucat deja să o renoveze, dar aici se pot vedea în continuare urme de gloanțe și de șrapnel. Aici au murit oameni„, povestește Alexandru Hîldan, corespondent Observator Constanța, care a văzut astfel de lăcașuri de cult.
Și totuși, în interiorul acestor biserici, domnește o liniște aparte.
Printre aceste ziduri rănite răsună cântări bisericești, ca niște rugăciuni care vor să alunge sunetul sirenelor. Oamenii vin, aprind lumânări, îngenunchează, se roagă. Nu pentru că nu le este frică, ci pentru că, în vremurile pe care le trăiesc, rugăciunea încă aduce lumină.
Este o imagine care impresionează – credință lovită, dar numai la exterior. În interior rămâne neclintită, este zidul care, pentru mulți, nu poate fi zdruncinat.
Credința nu doar că rămâne adăpost, ci devine un act de rezistență. Într-o țară încercată de război, este o punte dintre disperare și speranță, între frică și puterea de a continua încă o zi.
