Un bărbat de 30 de ani care s-a urcat la volanul unei mașini – deși nu avea permis și era și băut – a fost reținut de polițiștii din Mangalia.
Oamenii legii au fost sesizați ieri după-amiază, prin apel la 112, că șoferul de ocazie circula haotic pe o stradă din oraș. La fața locului, l-au identificat rapid pe individ. Acesta a fost testat, iar aparatul a arătat o valoare de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus ulterior la spital pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Astăzi, el urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea sesizării instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Tot la Mangalia, a fost reținut ieri și un alt bărbat, în vărstă de 44 de ani, acuzat de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și având exercitarea dreptului de a conduce suspendată pentru perioada în curs. Omul nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa regulamentar.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.







