Taxa de 200 de lei pentru șoferii din Constanța a fost anulată, iar decizia de azi a Curții de Apel Constanța este definitivă.
Recursul formulat de șase avocați persoane fizice a fost astfel admis.
„Este un pas important pentru legalitate, echitate și normalitate administrativă”, a subliniat avocatul Emil Mihail Tatu, unul dintre cei care au inițiat demersul.

Soluția are consecințe și pentru anul 2026, în condițiile în care se intenționa extinderea taxei și asupra persoanelor juridice.
„Merită menționat și faptul că recursul Primăriei Constanța împotriva sentinței Tribunalului Constanța a fost RESPINS. Era, de altfel, greu de susținut un recurs în care autoritatea afirmă că nu poate introduce o taxă de 200 RON pentru persoanele juridice deoarece ar reprezenta o dublă impunere și ar fi nelegală, în timp ce aceeași autoritate a lansat în dezbatere publică un proiect de HCL prin care, începând cu 2026, exact persoanele juridice sunt obligate să plătească această taxă, alături de cei care au deja abonament de parcare pentru Zona 2. Contradicția confirmă lipsa de temei a apărării formulate de Primărie„, a mai scris Emil Tatu pe Facebook.







