Polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au descins joi, 21 noiembrie, la două adrese din localitatea Remus Opreanu, într-o acțiune coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia. Scopul: identificarea și scoaterea din circuitul ilegal a armelor letale și neletale, dar și a munițiilor militare interzise la deținere.
La una dintre locații, anchetatorii au găsit un mic arsenal: un proiectil de tip glonț, de 7 centimetri, un cartuș percutat de 13,5 centimetri și o grenadă ofensivă dezafectată. Alături de acestea, polițiștii au ridicat și un prostovol – o plasă de pescuit folosită ilegal.
Proiectilul și cartușul vor fi supuse expertizelor criminalistice și balistice pentru stabilirea exactă a provenienței și a tipului de muniție.
Cercetările continuă pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sustragere de muniții letale militare și folosirea unor unelte de pescuit neautorizate. Autoritățile încearcă acum să afle cum au ajuns aceste obiecte în posesia persoanei percheziționate și dacă există și alte materiale similare în circuitul ilegal.







