Crimă la o fermă din apropierea localității Cuza Vodă. Principalul suspect, un bătrân de 79 de ani

Un bărbat în vârstă de 79 de ani a fost reținut de polițiștii constănțeni, fiind bănuit de comiterea unei crime la o fermă din extravilanul localității Cuza Vodă. Ancheta este coordonată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Alertarea autorităților a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 7:30, printr-un apel la 112, după descoperirea trupului neînsuflețit al unui bărbat în incinta unei ferme zootehnice. Victima, în vârstă de 57 de ani, lucra ca cioban la fermă.

Polițiștii din Medgidia au strâns rapid primele informații, iar suspiciunile s-au îndreptat către un coleg de muncă al victimei. În scurt timp au fost instituite filtre rutiere și echipe de căutare, iar în aproximativ 10 minute suspectul a fost depistat în municipiul Medgidia, în timp ce se afla într-un microbuz de transport persoane.

În urma controlului corporal și al verificării bagajelor, anchetatorii au găsit mai multe obiecte ce pot constitui probe, inclusiv un cuțit despre care există indicii că ar fi fost folosit în atac.

Primele cercetări arată că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia suspectul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător. Trupul victimei a fost transportat la o unitate medicală pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului.

Bărbatul de 79 de ani a fost dus la audieri, iar procurorul de caz a dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Joi, acesta urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal