duminică, decembrie 7, 2025

Știrile din lumea ta!

Incendiu pe Autostrada Soarelui. Trafic blocat spre București, în zona Fetești

Circulația pe Autostrada A2, sensul Constanța–București, a fost oprită în această dimineață, după ce un incendiu a izbucnit la un ansamblu rutier încărcat cu nitrocalcar. Incidentul s-a produs la kilometrul 145, în apropierea stației de taxare de la Fetești, județul Ialomița.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, camionul se afla în mers în momentul în care a luat foc. Din fericire, nu au fost raportate victime.

În urma incendiului, traficul către Capitală a fost complet blocat. Șoferii sunt deviați de la nodul rutier Cernavodă, pe drumul județean 223, cu direcția Hârșova, pentru a ocoli zona afectată.

Autoritățile estimează că circulația ar putea reveni la normal după ora 11:00, însă recomandă șoferilor prudență și verificarea traseelor alternative până la reluarea traficului.

UPDATE: Circulația rutieră s-a reluat pe banda 1.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal