Târgul de Crăciun din Tulcea se deschide oficial astăzi

Târgul de Crăciun din Tulcea se deschide oficial astăzi în Piaţa Mircea cel Bătrân, unde tulcenii şi turiştii se vor putea bucura de atmosfera sărbătorilor de iarnă până pe 8 ianuarie 2026.

Deschiderea va avea loc la ora 17:00, ocazie cu care vor fi aprinse şi luminile de sărbători, marcând astfel debutul festiv al sezonului de iarnă în municipiul Tulcea.

Iluminatul festiv va fi concentrat în zona centrală, pe străzile Păcii, Dobrogeanu Gherea, Mihail Kogălniceanu, Babadag (între Jean Bart şi Egreta), Unirii şi în Piaţa Mircea cel Bătrân. Instalaţiile sunt deja montate şi vor fi aprinse odată cu deschiderea târgului.

Pentru prima oară, municipiul Tulcea se alătură iniţiativei altor oraşe din ţară, precum Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Braşov, Ploieşti, Galaţi etc., şi renunţă la focurile de artificii la trecerea dintre ani, pentru a proteja mediul, sănătatea tuturor oamenilor şi a animalelor de companie. În plus, Tulcea este oraşul de la porţile Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, parte a patrimoniului mondial UNESCO, zonă umedă de importanţă internaţională şi habitat pentru peste 340 de specii de păsări. Într-un astfel de context, abţinerea de la artificii nu este doar o decizie administrativă, ci un gest firesc de respect faţă de natură şi faţă de poziţia unică pe care o are oraşul nostru. Tot mai multe oraşe mari din Europa şi din lume adoptă măsuri similare, iar Tulcea trebuie să fie în prima linie a acestui demers, dacă vrea să îşi onoreze statutul„, a transmis Primăria Tulcea.

Târgul va reuni căsuţe de lemn cu produse tradiţionale, decoraţiuni, suveniruri şi o zonă gastronomică cu food-truck-uri, menite să readucă atmosfera autentică a Crăciunului.

Programul artistic cuprinde o serie de concerte şi recitaluri: 18 noiembrie – Baladele Deltei & invitaţii; 5 decembrie – Baladele Deltei & invitaţii; 12 decembrie – Baladele Deltei & invitaţii; 13 decembrie – Holy Molly; 18 decembrie – Baladele Deltei & invitaţii; 19 decembrie – What’s UP; 20 decembrie – Andrei Bănuţă; 26 decembrie – Baladele Deltei & invitaţii; 27 decembrie – The Urs.

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal