Un accident rutier a avut loc noaptea trecută în Valu lui Traian, la intersecția străzilor Plaiului și Dorului, după ce un autoturism a intrat într-un gard. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Palas, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD de tip C.
În urma impactului, șoferul, un bărbat de aproximativ 35 de ani, a rămas încarcerat și a fost găsit inițial inconștient. Salvatorii l-au extras din vehicul și i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, apoi l-au transportat la Spitalul Județean Constanța pentru investigații suplimentare.







