Ședință de Consiliu Local extraordinară. Consilierii locali s-au reunit pentru a-și exprima votul pe proiectul de hotărâre ce vizează compensarea în 2026 a taxei pentru ocuparea domeniului public, declarată nelegală în instanță.
Proiectul prevede compensarea sumei principale, a dobânzilor și a cheltuielilor de executare aferente acestei taxe, prin scăderea lor din obligațiile fiscale datorate de contribuabili în 2026, până la data de 31 martie.
Inițiativa aparține consilierilor locali:
Florin-Cătălin Iacob, Edward-Ilyus Nedelcu, Loredana-Florentina Timofte, Felicia-Nadina Ovanesian, Ionuț Stoica și Alexandru-Sorin Bădoiu, care au depus referatul de aprobare și proiectul de hotărâre la Primăria Constanța în data de 24 noiembrie 2025.
Taxa pentru ocuparea domeniului public – stabilită prin HCL nr. 412/2024 – a fost anulată prin Sentința civilă nr. 743/2025, definitivă, pronunțată de instanța de contencios administrativ.
În acest context, consilierii inițiatori propun un mecanism prin care sumele plătite în baza unei hotărâri locale declarate nelegale să fie compensate, nu lăsate pur și simplu „uitate” în buget.
În referatul de aprobare se invocă:
- prevederi din Codul de procedură fiscală,
- decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,
- jurisprudența Curții Constituționale privind dreptul contribuabililor la restituirea sumelor plătite în baza unor acte administrative ulterior anulate.
Scopul declarat este respectarea principiilor echității fiscale, evitarea unui tratament inegal între contribuabili și prevenirea litigiilor.
Cum ar urma să se facă compensarea
Un regulament anexat proiectului stabilește pașii pe care trebuie să îi urmeze Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța:
- identificarea tuturor persoanelor care au plătit taxa pentru ocuparea domeniului public în baza HCL 412/2024;
- calcularea sumelor achitate și a accesoriilor (dobânzi, eventuale cheltuieli de executare);
- emiterea unor decizii de compensare pentru fiecare contribuabil în parte;
- stingerea, din oficiu, a obligațiilor fiscale datorate în anul 2026, în ordinea stabilită de Codul de procedură fiscală, până la 31 martie.
Compensarea se va face din oficiu, adică fără ca oamenii să fie obligați să depună cereri. SPIT va comunica fiecărui contribuabil decizia de compensare, iar cei nemulțumiți vor putea formula contestații în termenul legal.
Observațiile SPIT: taxă anulată doar pentru viitor, nu și retroactiv
În raportul transmis Consiliului Local, SPIT Constanța atrage însă atenția asupra unui aspect juridic important: hotărârea de anulare a taxei produce efecte numai pentru viitor, nu și pentru perioada anterioară.
Se invocă principiul neretroactivității din Legea contenciosului administrativ, cu ideea că plățile făcute înainte de anularea hotărârii au fost la acel moment legale și nu sunt, automat, „plăți nedatorate”.
SPIT mai arată că mecanismul de compensare din Codul de procedură fiscală cere existența unei creanțe certe în favoarea contribuabilului, iar o asemenea creanță nu se naște automat doar din anularea pentru viitor a unui act normativ.
În același raport sunt formulate și propuneri tehnice de corectare a textului proiectului (denumirea exactă a taxei, formulări mai precise, clarificări procedurale).
Dacă actul va fi adoptat în forma propusă, contribuabilii care au plătit taxa pentru ocuparea domeniului public în baza HCL 412/2024 vor vedea, practic, o scădere a sumelor datorate pentru alte taxe locale, în limita sumelor achitate anterior și a dobânzilor aferente.
UPDATE: sunt prezenți 25 de consilieri din 27.
UPDATE: Mai mulți constănțeni au luat cuvântul în debutul ședinței solicitând votul favorabil.
UPDATE: Impactul pe care taxa îl are asupra bugetului local este de 0,043% susține consilierul local Ovidiu Cupșa.
Sunt discuții privind stabilirea majorității necesare pentru aprobarea proiectului- simplă sau absolută.







