La Constanța, o ambarcațiune construită în urmă cu aproape șapte decenii a primit o nouă viață, după un proces de restaurare care a durat șase luni și a presupus intervenții complexe, realizate exclusiv manual. Este vorba despre un Chris-Craft Continental din 1956, construit în Statele Unite și ajuns, printr-o întâmplare, în România.
Lucrarea a fost realizată de o echipă coordonată de Mihai Tănase, manager Boat Care, care spune că proiectul a depășit cu mult ideea unei simple recondiționări estetice.
„Proprietarul ne-a contactat inițial pentru o vopsire. În momentul în care barca a ajuns la noi, am realizat că nu vorbim despre așa ceva. Era nevoie de lucrări serioase, care țin de structura și siguranța ambarcațiunii”, explică Mihai Tănase.
Barca, realizată integral din lemn, nu mai fusese scoasă din apă sau restaurată complet de zeci de ani. Printre primele intervenții au fost înlocuirea materialelor de etanșare, călăfătuirea bordajelor și refacerea operei vii, folosind tehnici tradiționale și materiale moderne compatibile cu lemnul vechi.
Una dintre cele mai dificile etape a fost tratarea fibrei lemnului, vechi de aproape 70 de ani.
„Momentul critic a fost aplicarea sealerului, impregnantul care saturează fibra. Lemnul a absorbit enorm. Am ajuns la 27 de straturi aplicate, până când fibra a fost stabilizată. A fost, practic, o luptă cu materialul, dusă pe parcursul mai multor luni”, spune managerul Boat Care.
După această etapă, ambarcațiunea a fost finisată cu o vopsea poliuretanică transparentă, special creată pentru domeniul naval, diferită de lacurile clasice, tocmai pentru a proteja lemnul fără a-i altera aspectul original.
La proiect au lucrat constant trei oameni, iar în anumite etape echipa a fost extinsă la patru specialiști. Restaurarea a fost una migăloasă, care a respectat liniile, curburile și proporțiile originale ale ambarcațiunii.
„Tot ce vedeți aici – formele, curbele – este făcut din lemn, manual. În 1956 nu existau CNC-uri, nu exista tehnologia de azi. Vorbim despre măiestria unor oameni care construiau bărci cu mâna, iar noi am încercat să combinăm această măiestrie cu materialele moderne”, explică Mihai Tănase.
Dincolo de aspectul spectaculos, ambarcațiunea este privită ca o piesă cu valoare de patrimoniu naval.
„De ce merită o astfel de barcă să intre într-o a doua viață? Exact din același motiv pentru care restaurăm mașini de epocă. Este o bucată de istorie. O bijuterie navală vie. De data asta, chiar am simțit că fiecare manoperă adaugă valoare, nu financiară, ci istorică”, spune managerul Boat Care.
Chris-Craft Continental este un model emblematic al șantierelor navale americane din anii ’50, recunoscut pentru eleganță, proporții și calitatea execuției. Restaurarea realizată la Constanța demonstrează că astfel de piese de patrimoniu pot fi salvate și în România, atunci când există competență, răbdare și respect pentru istorie.
„Suntem foarte mândri de rezultat. Nu e prima barcă din lemn pe care o restaurăm, dar este una dintre cele care ne-a pus cel mai bine în valoare munca și filosofia”, concluzionează Mihai Tănase.







