marți, februarie 10, 2026

Știrile din lumea ta!

Sute de persoane au protestat în fața CSM și au cerut independenţa justiţiei şi demisia Liei Savonea

Câteva sute de persoane s-au adunat miercuri seară în faţa sediului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde au protestat solicitând independenţa justiţiei şi sancţionarea infractorilor. Participanţii au cerut, de asemenea, demisia preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea.

Protestatarii au scandat lozinci precum „Justiţie, nu corupţie”, „România e stat de drept” şi „Noi vrem dreptate, nu imunitate”. Totodată, a fost scandat numele preşedintelui Nicuşor Dan, căruia manifestanţii i-au cerut să intervină în sprijinul sistemului judiciar.

Reprezentanţii comunităţii „Corupţia ucide” au transmis un mesaj public prin care au solicitat numirea unor şefi de parchete consideraţi „oneşti” şi au cerut revocarea unor oficiali din domeniul justiţiei, acuzând nereguli în procesul de numire al actualei conduceri.

Protestul s-a desfăşurat paşnic.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal