Viața lui Valentin Andrei, un bărbat de 35 de ani din Constanța, soț și tată al unui băiețel de 8 ani, s-a schimbat radical în 25 mai 2021, în urma unui accident casnic care i-a curmat, într-o clipă, toate planurile de viitor.
După o zi obișnuită de muncă, Andrei a urcat pe acoperișul casei pentru a curăța frunzele adunate. Nu știa că acel gest aparent banal îi va schimba viața pentru totdeauna. I s-a făcut rău, a suferit o comoție și a căzut inconștient. Impactul a fost devastator: fracturi ale coloanei vertebrale la nivel T7–T8, 12 coaste rupte și plămâni perforați.
Transportat de urgență la spital, Andrei a fost operat la Spitalul Bagdasar Arseni din București, unde a primit diagnosticul crunt de paraplegie flască.
„Dintr-o persoană activă, veselă, care a muncit de mic pentru familie, am ajuns dependent de un cărucior cu rotile”, spune Andrei. Nu mai poate munci, iar pentru cele mai simple lucruri are nevoie de ajutor. Povara este una grea nu doar fizic, ci și emoțional, pentru un om care își dorea să-și crească fiul și să-i ofere un viitor sigur.
Există însă speranță. În urma investigațiilor medicale și a unui RMN recent, medicii i-au transmis că șansele de recuperare sunt reale, cu condiția continuării tratamentului intensiv. Cu kinetoterapie și terapii de recuperare, Andrei ar putea face primii pași din nou.
Problema este costul. Tratamentul necesar – kinetoterapie intensivă și echipamente de recuperare – ajunge la aproximativ 30.000 de lei, o sumă imposibil de suportat pentru familie.
Disperarea și speranța se împletesc în cuvintele soției și ale mamei sale, care fac un apel public:
„Îi cerem Bunului Dumnezeu să ne lumineze și să ne ajute să-l punem pe Valentin pe picioare. Vă rugăm din suflet să ne fiți alături.”
Cum poate fi ajutat Valentin
Cei care doresc să sprijine lupta acestui tată pentru a merge din nou pot face donații în contul deschis pe numele soției sale:
Cont IBAN:
RO57RZBR0000060021662474
Titular: Andrei Elena Laura
Orice ajutor, oricât de mic, înseamnă un pas mai aproape de momentul în care Valentin își va putea ține copilul de mână, din nou, în picioare.






