Constănțenii au luat cu asalt astăzi principalele centre comerciale din oraș pentru a-și face ultimele cumpărături înaintea Crăciunului. Afluxul mare de mașini a făcut ca accesul către acestea să se îngreuneze. În aceste condiţii, mijloacele de transport întorc momentan la sensul giratoriu de la Tom şi efectuează opriri în acea zonă.
Reprezentanţii operatorului de transport au precizat că, imediat ce condiţiile de trafic vor permite reluarea circulaţiei normale, vehiculele vor opri din nou în staţiile cap de linie. Totodată, aceştia avertizează că situaţia ar putea persista şi în zilele următoare.
Călătorii sunt sfătuiţi să ia în calcul ambele variante de oprire şi să se informeze înainte de deplasare, pentru a evita eventualele întârzieri.






