A doua zi de Crăciun este momentul adevărului pentru orice frigider. Ușa se deschide și în față apare un inventar complet al sărbătorii: sarmale, friptură, salată boeuf, cozonac, prăjituri, resturi atent ambalate „să nu se strice”.
Este ziua în care nimic nu se aruncă și totul se „mai mănâncă o dată”. Uneori din economie, alteori din obișnuință. O lingură de salată, o felie de friptură, încă o sarma. Nu e o masă în sine, ci o succesiune de gustări care, adunate, devin o masă serioasă.
Problema nu e mâncarea, ci ritmul. După două zile pline, corpul ar avea nevoie de pauză. Dar obiceiul ne spune că „e păcat să se strice”. Așa că mâncăm fără foame, combinăm fără să ne gândim și promitem că „de mâine o lăsăm mai ușor”.
A doua zi de Crăciun ar putea fi, de fapt, ziua echilibrului. O supă simplă, ceva mai ușor, porții mici. Nu din disciplină, ci din respect pentru propriul ritm. Crăciunul nu dispare dacă mănânci mai puțin. Din contră, poate chiar se simte mai bine.
