Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța anunță o schimbare majoră în relația cu contribuabilii persoane juridice. Începând de astăzi, 1 ianuarie 2026, toate interacțiunile firmelor cu instituția se vor face exclusiv online, prin platforma eTax SPIT.
Potrivit reprezentanților SPIT, măsura face parte dintr-un proces amplu de digitalizare a serviciilor publice și are ca scop simplificarea relației dintre mediul de afaceri și administrația fiscală locală. Practic, firmele nu vor mai depune documente la ghișeu, toate operațiunile urmând să fie realizate electronic.
Platforma eTax SPIT permite efectuarea plăților online, în condiții de securitate, pentru impozite, taxe și amenzi, depunerea declarațiilor fiscale, obținerea certificatelor de atestare fiscală, dar și comunicarea actelor administrative fiscale sau a altor documente emise de instituție, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Sistemul este disponibil atât în varianta desktop, pe site-ul https://etax.spit-ct.ro, cât și pe telefon, prin aplicația eTax Mobile SPIT, care poate fi descărcată din App Store sau Google Play. Platforma poate fi accesată oricând și de oriunde, fiind compatibilă cu toate browserele moderne și realizată conform standardelor de securitate cibernetică și protecția datelor cu caracter personal.
Contribuabilii persoane juridice care nu au încă un cont online sunt încurajați să își obțină datele de autentificare prin completarea unei cereri online, disponibilă pe site-ul SPIT, sau direct la oricare dintre ghișeele instituției.







