joi, februarie 12, 2026

Știrile din lumea ta!

Ministerul Mediului declanşează procedura de selecţie pentru ocuparea postului de director general al ANAR 

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a declanşat procesul de selecţie pentru ocuparea funcţiei de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) şi aşteaptă dosarele candidaţilor interesaţi până la data de 12 ianuarie.

 Potrivit unui comunicat de presă, transmis luni AGERPRES, pentru prima dată, numirea viitorului director general ANAR se realizează printr-un demers deschis, public şi fundamentat pe competenţă şi integritate, după o perioadă îndelungată în care conducerea instituţiei a fost stabilită prin numiri eminamente politice, în care criteriile profesionale şi de integritate au fost secundare susţinerii din partea politicienilor.

Administraţia Naţională ‘Apele Române’ a fost, de-a lungul anilor, afectată de scandaluri publice repetate, care au erodat încrederea cetăţenilor şi au slăbit capacitatea instituţiei de a-şi îndeplini misiunea. Este momentul unei schimbări reale. România are nevoie de o reformă profundă a sistemului de gospodărire a apelor, după decenii de investiţii insuficiente şi de decizii luate fără o viziune coerentă. Prin acest proces deschis şi riguros, ne propunem să identificăm un profesionist care să aibă competenţa, integritatea şi autoritatea necesare pentru a conduce ANAR într-o etapă critică pentru siguranţa hidrologică a ţării„, a declarat, în comunicat, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.

Procesul de selecţie este organizat într-un cadru de maximă transparenţă, care presupune înregistrarea şi publicarea interviurilor, pentru a asigura responsabilitate publică şi un standard ridicat de credibilitate instituţională.

Candidaţii vor fi intervievaţi de o comisie formată din experţi cu recunoaştere internaţională în domeniul gestionării apelor, cu experienţă relevantă în politici publice, infrastructură hidrotehnică, managementul riscului la inundaţii şi adaptare la schimbările climatice.

Pentru a putea participa la interviu, candidaţii vor transmite un dosar care să conţină următoarele documente: copie digitală a actului de identitate; documente care atestă experienţa profesională în domeniul apelor, inclusiv experienţa academică, dacă este cazul; certificat de cazier judiciar din care să rezulte lipsa unor condamnări pentru fapte de corupţie sau trafic de influenţă; o scrisoare de intenţie de maximum 500 de cuvinte (3000 caractere) care să prezinte succint viziunea managerială şi principalele 3 – 5 măsuri de reformă instituţională pe termen scurt, mediu şi lung.

Dosarele vor putea fi transmise până la data de 12 ianuarie 2026, la adresa de e-mail: cabinet.ministru@mmediu.ro, iar interviurile vor avea loc în perioada 14 – 16 ianuarie 2026.

Ministerul de resort menţionează că, în situaţia în care anumite documente solicitate nu pot fi depuse la acest termen din motive care ţin de emiterea lor de către instituţii publice, candidaţii pot transmite dovada solicitării acestora.

Ministra Mediului a anunţat, în data de 10 decembrie 2025, că a primit demisia de onoare a directorului general de la Apele Române, Florin Ghiţă, în contextul crizei apei din judeţul Prahova. În locul său, a fost numit Sorin Rândaşu, directorul pentru Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal