Ministrul Apărării: Costul zborului la Paris cu avionul Spartan – 30.000 de euro, de 6 ori mai mic decât în mandatul lui Iohannis

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat azi că un zbor până la Paris cu un avion Spartan costă în jur de 30.000 de euro, adăugând că Administraţia Prezidenţială a plătit în mandatul lui Klaus Iohannis pentru un zbor pe aceeaşi rută de şase ori mai mult.

Am verificat punctual, există două componente ale acestor costuri de zbor. O componentă a costurilor directe, care pentru zborul de la Paris de acum trei sau patru săptămâni, cu care am zburat şi eu împreună cu domnul preşedinte Nicuşor Dan, costurile directe pentru penultimul zbor la Paris, pentru că pentru acesta nu a venit factura, au fost de 6.720 de euro – asta înseamnă combustibilul, taxele de aeroport, diurna piloţilor. Pe lângă aceste costuri, mai există şi o componentă de costuri indirecte, care înseamnă: uleiuri schimbate, filtre, costuri de mentenanţă. Aceste costuri, dacă scoatem din ele amortizarea avionului, pentru că oricum România a cumpărat acest avion, rămân la 2.630 de euro pe ora de zbor. Per ansamblu, penultimul zbor al preşedintelui Nicuşor Dan cu aeronava Spartan la Paris a costat undeva la 30.000 de euro„, a declarat Radu Miruţă, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că în perioada 2023 – 2024, în timpul fostei Administraţii Prezidenţiale, un zbor la Paris a fost de şase ori mai scump.

Doar ca o idee, să puteţi face o comparaţie, pe regimul fostei Administraţii Prezidenţiale, am verificat, şi în anul 2023 – 2024, un zbor tot până la Paris a fost de şase ori mai scump, raportat la preţurile de atunci. Dacă s-ar indexa preţurile de atunci cu preţurile de acum, probabil că diferenţa ar fi mai mare„, a spus Miruţă.

Miercuri, avionul Spartan având la bord delegaţia oficială română a reuşit să decoleze de la Paris în jurul orei 16:30, după două încercări eşuate în cursul zilei din cauza ninsorii. Delegaţia oficială şi jurnaliştii care l-au însoţit pe preşedinte ar fi trebuit să revină la Bucureşti marţi seară. 

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal