Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat vineri că ţara noastră a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi statele Mercosur, după negocieri purtate alături de alţi lideri europeni pentru introducerea unor măsuri suplimentare de protecţie a producătorilor români şi europeni, în special din sectorul agricol.
Şeful statului a precizat că acordul dintre UE şi blocul Mercosur, format din Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume. În acest context, România va beneficia de noi oportunităţi de export, prin eliminarea taxelor vamale ridicate care erau aplicate până acum.
Nicuşor Dan a arătat că, în ultimele săptămâni, a fost implicat direct în negocieri cu ceilalţi lideri europeni pentru a asigura beneficii comerciale României şi Uniunii Europene, fără a afecta fermierii şi sectorul agro-alimentar. În urma discuţiilor, au fost obţinute concesii importante pentru sectoarele agricole sensibile, comparativ cu forma iniţială a acordului.
Potrivit preşedintelui, acordul prevede eliminarea taxelor vamale pentru 91% din produsele importate din Uniunea Europeană, ceea ce va permite României să exporte în condiţii avantajoase produse din domenii precum echipamentele de transport, în special componente auto, aparate şi dispozitive mecanice şi electrice, produse metalice şi textile.
De asemenea, noul acord este aşteptat să stimuleze exporturile de servicii româneşti către statele Mercosur şi să îmbunătăţească accesul României la materii prime critice, reducând dependenţa de surse externe cu potenţial de presiune politică.
În ceea ce priveşte agricultura, Nicuşor Dan a subliniat că diminuarea taxelor vamale va crea oportunităţi şi pentru sectorul agro-alimentar românesc. Dintre indicaţiile geografice europene care vor fi protejate pe pieţele Mercosur, 15 aparţin României. Totodată, acordul include limitări ale liberalizării pentru produse sensibile, precum carnea de vită şi carnea de pasăre, precum şi o clauză bilaterală de salvgardare, care poate fi activată dacă importurile cresc brusc şi afectează producătorii autohtoni.
Preşedintele a precizat că produsele agro-alimentare importate vor trebui să respecte standardele UE, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea pesticidelor şi a altor substanţe.
În plus faţă de prevederile acordului, Nicuşor Dan a anunţat că, inclusiv ca urmare a solicitărilor României, Comisia Europeană va devansa pentru Politica Agricolă Comună o sumă suplimentară de până la 45 de miliarde de euro din marja de flexibilitate.
„Prin scăderea taxelor vamale, România va câştiga noi pieţe pentru exporturi, iar agricultura noastră este protejată. Acest acord negociat de Uniunea Europeană este o oportunitate pentru România”, a concluzionat preşedintele.






