Bărbat reținut după un accident rutier produs pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reținut de polițiștii constănțeni, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier, după ce a provocat un accident de circulație în municipiul Constanța. Cazul este instrumentat de polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Accidentul s-a produs în seara zilei de 8 ianuarie, în jurul orei 23.45, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Potrivit poliției, impactul a avut loc între două autoturisme care circulau pe același sens de mers, la volan aflându-se doi bărbați, de 38, respectiv 46 de ani.

În urma coliziunii, șoferul de 38 de ani a suferit vătămări corporale ușoare. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul bărbatului de 46 de ani rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Verificările efectuate de polițiști au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, anchetatorii au stabilit că acesta a mai fost condamnat anterior pentru infracțiuni similare, printre care conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice.

În cursul zilei de joi, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal