Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc astăzi, în jurul prânzului, pe stradă din municipiul Tulcea. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că unul dintre conducătorii auto implicați în eveniment, un bărbat în vârstă de 74 de ani, se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, șoferul a fost transportat la Spitalul Județean Tulcea pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate conform procedurilor legale.






