Decizia de a adera la Consiliul pentru Pace se va lua în Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a declarat marţi Alexandru Nazare, într-o conferinţă de presă.
„Această decizie este una strategică, de politică externă. Este foarte importantă şi se va discuta în forul în care aceste decizii se iau. Evident că o sumă de un miliard de dolari este o sumă importantă. Dar repet, deciziile în privinţa acestor lucruri se iau în CSAT. În ipoteza în care această discuţie va avea loc şi sunt convins că va avea loc la un moment dat în CSAT vom evalua acest lucru„, a spus Nazare, întrebat de jurnalişti despre suma de un miliard de dolari pentru a obţine un loc în Consiliu.
Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti a confirmat, duminică, primirea de către preşedintele Nicuşor Dan a scrisorii prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membră a Consiliului.
Alte guverne au fost reticente în declaraţiile publice, iar oficialităţile şi diplomaţii şi-au exprimat în general sub rezerva anonimatului îngrijorarea că noua structură ar putea dăuna activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Consiliul ar urma să fie condus de Trump pe viaţă şi să se ocupe pentru început de conflictul din Gaza, iar ulterior şi de altele, arată o copie a invitaţiei şi un proiect de cartă consultate de Reuters.
Statele ar urma să aibă în Consiliu mandate de trei ani, dar ar putea deveni membre permanente în schimbul unei contribuţii de un miliard de dolari.
Sursa: Agerpres






