Vicepreşedintele Statelor Unite, JD Vance, şi soţia lui, Usha Vance, aşteaptă venirea pe lume a celui de-al patrulea copil al lor, a anunţat marţi cuplul american, marcând astfel un eveniment rar în istoria Casei Albe, informează AFP.
„Suntem foarte bucuroşi să împărtăşim cu voi vestea că Usha este însărcinată cu al patrulea copil al nostru, un băieţel. Usha şi bebeluşul se simt bine şi noi aşteptăm cu nerăbdare să îl primim printre noi la sfârşitul lunii iulie„, au declarat soţii Vance într-un comunicat.
În vârstă de 41 de ani, JD Vance a devenit anul trecut unul dintre cei mai tineri vicepreşedinţi din Statele Unite, ocupând locul al treilea în acest clasament insolit.
El şi Usha Vance, o fostă avocată de 40 de ani, au împreună doi fii, în vârstă de opt ani şi de cinci ani, precum şi o fiică, în vârstă de patru ani.
Cei doi soţi s-au cunoscut în timp ce studiau la Universitatea Yale, la Facultatea de drept, şi s-au căsătorit în 2014.
Ultimul copil născut în familia unui preşedinte sau vicepreşedinte american aflat în exerciţiu a venit pe lume în august 1963, odată cu naşterea prematură – şi moartea sa, două zile mai târziu – a lui Patrick Kennedy, fiul cuplului prezidenţial John-Jackie Kennedy.
Înaintea lui, un astfel de eveniment s-a petrecut la sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Grover Cleveland.
Sursa: Agerpres






