Doi bărbați, în vârstă de 22 și 34 de ani, sunt cercetați de anchetatori pentru trafic de droguri de risc și mare risc, precum și pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, activitatea infracțională a fost documentată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța.
Anchetatorii au stabilit că, pe parcursul anului 2025, bărbatul de 22 de ani ar fi procurat de la cel de-al doilea suspect diferite cantități de substanță 2 MMC, considerată drog de mare risc. Ulterior, acesta ar fi vândut drogurile în județul Constanța, la prețuri cuprinse între 800 și 1.500 de lei. De asemenea, tânărul ar fi deținut, manipulat și comercializat și substanță psihoactivă 4BMC.
Pe parcursul urmăririi penale, substanțele interzise tranzacționate au fost indisponibilizate de anchetatori.
În cursul zilei de miercuri, 21 ianuarie, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară în orașul Techirghiol, la locuințele celor doi bărbați. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat cantități de canabis, 2 CMC – drog de mare risc, 4 BMC – substanță psihoactivă, precum și grindere, cântare de precizie, obiecte cu urme de substanță și alte mijloace de probă.
Tot pe 21 ianuarie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea celor doi bărbați. Astăzi, 22 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a fost sesizat cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Autoritățile precizează că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.






