O situație mai puțin obișnuită a fost semnalată astăzi, printr-un apel la 112, după ce prezența unei pisici considerate agresive a creat neliniște într-o scară de bloc din municipiul Constanța.
La fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmi, care a intervenit pentru gestionarea situației. Animalul a fost capturat în siguranță, îndepărtat din scara imobilului și ulterior eliberat, fără ca vreo persoană să fie rănită sau pusă în pericol.
Intervenția s-a desfășurat rapid și cu respectarea normelor privind siguranța cetățenilor, dar și protecția animalelor, demonstrând că, în Constanța, ordinea publică este apărată inclusiv atunci când aceasta vine… cu mustăți.
Reprezentanții Jandarmeria Constanța precizează că vor continua să răspundă solicitărilor primite de la cetățeni, indiferent de natura acestora, și recomandă populației să evite expunerea la riscuri și să apeleze autoritățile prin numărul unic de urgență 112 ori de câte ori situația o impune.






