Trupurile celor şapte cetăţeni greci care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier de marţi, de pe DN6, în apropiere de Lugojel, au fost repatriate în Grecia, joi după-amiaza, cu un avion militar. La Salonic, cortegiul funerar a fost întâmpinat aseară de o mare de oameni.
Mii de oameni au ieșit în stradă, să le aducă un ultim omagiu. Sicriele au fost conduse, într-o atmosferă copleșitoare, spre stadionul Toumb, unde au fost purtate în jurul arenei, în timp ce mulțimea a aprins torțe și a scandat fără oprire.
În România, înainte de decolare, a fost oficiată o slujbă religioasă. La Timișoara este internat în continuare un tânăr rănit în accident.
„După o slujbă religioasă pe care a oficiat-o Mitropolitul Ioan al Banatului, pe pista Aeroportului Internaţional Timişoara, în care s-a rugat pentru sufletele celor decedaţi, trupurile neînsufleţite ale celor şapte cetăţeni greci au fost îmbarcate în aeronava militară care a decolat spre Grecia. A fost o tragedie, pe parcursul căreia noi, toate autorităţile din Timiş, am acordat întreg sprijinul logistic de care a fost nevoie pentru a facilita atât transportul victimelor, în primă fază, la Spitalul Municipiului Lugoj, apoi transferul trupurilor decedaţilor la Institutul de Medicină Legală Timişoara. Atenţie deosebită s-a acordat şi pe linie medicală celor trei tineri care au supravieţuit şi care au fost internaţi la Spitalul Judeţean Timişoara, doi dintre aceştia fiind repatriaţi, joi dimineaţa, cu un avion medical, în Grecia. În Spitalul Judeţean a mai rămas un pacient, care a fost operat azi-noapte şi rămâne aici până va putea părăsi în siguranţă spitalul. Am fost tot timpul în legatură şi cu doamna ambasador al Greciei„, a declarat, pentru Agerpres, subprefectul de Timiş, Deian Popov.
În accidentul petrecut marți, 7 cetățeni și-au pierdut viața și alți 3 au fost răniți.






