Două persoane surprinse de jandarmi când încercau să vândă produse contrafăcute

Un bărbat și o femeie au fost depistați de jandarmi, duminică, 1 februarie, în timp ce ar fi încercat să comercializeze produse susceptibile de a fi contrafăcute, în zona târgului săptămânal.

Potrivit Jandarmeriei Mobile Constanța, incidentul a avut loc în jurul orei 10.30, când un echipaj aflat în misiune a observat două persoane care ofereau spre vânzare bunuri purtând însemnele unor mărci cunoscute, fără a deține documente de proveniență.

Este vorba despre un bărbat care ar fi vândut articole vestimentare și parfumuri, existând suspiciuni că acestea sunt contrafăcute, precum și despre o femeie care oferea spre vânzare unelte, a căror autenticitate este, de asemenea, pusă sub semnul întrebării.

Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două persoane au fost conduse la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, pentru întocmirea actelor procedurale, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal