Polițiștii locali din Constanța au depistat două persoane care comercializau produse susceptibile a fi contrafăcute în stațiunea Mamaia, în zona Sat Vacanță, în cadrul unei acțiuni desfășurate odată cu debutul sezonului estival.
Potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, cei doi abordau turiștii și le ofereau spre vânzare diverse produse. În urma verificărilor, asupra acestora au fost găsite parfumuri, căști audio, ochelari, un telefon mobil și două ceasuri, toate purtând mărci identice sau similare unor branduri cunoscute, existând suspiciuni că ar fi contrafăcute.
Persoanele au fost conduse la sediul Poliției Locale, unde au fost întocmite documentele necesare, iar bunurile au fost ridicate și predate organelor competente pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de legislația privind mărcile și indicațiile geografice.
Reprezentanții Poliției Locale anunță că astfel de controale vor continua pe toată durata sezonului estival, în special în stațiunea Mamaia, și avertizează că vor fi luate măsuri ferme împotriva celor care încearcă să profite de afluxul de turiști prin activități ilegale.






