Aproximativ 2.000 de sindicaliști din Educație sunt așteptați, miercuri, la un protest organizat în fața sediului Guvernului.
La manifestație vor participa membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”. Protestul este programat să se desfășoare între orele 11:30 și 14:00.
Sindicaliștii spun că ies în stradă din cauza măsurilor adoptate de Executiv, pe care le consideră dăunătoare pentru sistemul de învățământ. Potrivit acestora, deciziile guvernamentale afectează salarizarea personalului din educație, condițiile de muncă, dar și statutul și demnitatea profesiei didactice.
Organizatorii au anunțat că, pe durata protestului, vor fi folosite bannere, pancarte și mijloace audio, totul cu respectarea prevederilor legale în vigoare.







