Avocata Adriana Georgescu și Gheorghe Iscru, bărbatul care s-ar fi prezentat drept „general SIE”, au fost plasați, joi, în arest la domiciliu pentru o perioadă de 22 de zile, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Magistrații Instanței Supreme au admis contestațiile formulate de Adriana Mihaela Georgescu și Gheorghe Iscru împotriva încheierii din 29 ianuarie, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București – Secția I penală. În urma rejudecării, instanța a desființat decizia atacată, a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, începând de joi, 5 februarie.
Pe durata arestului la domiciliu, avocata Adriana Georgescu are obligația de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar competent, de a se prezenta în fața autorităților ori de câte ori este chemată și de a nu comunica cu coinculpatul Gheorghe Iscru. Obligații similare au fost stabilite și în cazul lui Gheorghe Iscru, care nu are voie să părăsească locuința fără acordul instanței și nici să ia legătura cu coinculpata sa.
Totodată, instanța a dispus ca ambii inculpați să poarte permanent dispozitive electronice de supraveghere. În cazul încălcării cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor impuse, arestul la domiciliu poate fi înlocuit cu arestarea preventivă.
Ca urmare a deciziei, instanța a dispus punerea de îndată în libertate a Adrianei Mihaela Georgescu și a lui Gheorghe Iscru.
Cei doi au fost reținuți săptămâna trecută de procurorii DNA, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, avocata, membră PNL, ar fi promis intervenții în Justiție și la nivel guvernamental în schimbul unor sume de bani. În același dosar a fost reținut și Gheorghe Iscru, care s-ar fi recomandat drept „general SIE”.






