PSD: Programul de stimulare a economiei devine realitate după cinci luni de indecizie şi tergiversare din partea premierului Ilie Bolojan

Reprezentanții PSD susțin că programul de stimulare a economiei, propus de partid, ajunge să fie aplicat abia după cinci luni de „indecizie și tergiversare” din partea premierului Ilie Bolojan. Social-democrații afirmă că o parte din problemele economice actuale ar fi putut fi evitate dacă acest pachet de măsuri ar fi fost adoptat la timp.

Programul PSD de stimulare a economiei devine realitate după cinci luni de indecizie şi tergiversare din partea premierului Ilie Bolojan. Cu certitudine, măcar o parte din situaţia actuală ar fi putut fi evitată dacă pachetul de stimulare a economiei ar fi fost adoptat de acum cinci luni, de când a fost propus de PSD”, se arată într-un comunicat transmis de PSD.

Potrivit social-democraților, deficitul bugetar nu poate fi redus doar prin tăieri drastice, ci și prin măsuri care să susțină economia. „Deficitul poate fi redus nu doar prin tăieri cu orice preţ, de la oricine, fără milă, fără dialog, fără raţiune, ci şi prin creşterea veniturilor urmare a creşterii economiei, a încrederii sociale şi a consumului”, mai precizează PSD.

În comunicat se mai arată că România se confruntă cu o perioadă prelungită de scădere a consumului. „România va marca în februarie a cincea lună consecutivă de restrângere a consumului. Este cea mai lungă serie de criză din 2009/2010”, susțin reprezentanții partidului, subliniind că, spre deosebire de acea perioadă, „nici America şi nici Europa nu sunt în criză”.

PSD atrage atenția și asupra nivelului ridicat al inflației. „În continuare, România este ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 8,6%, la mare distanţă faţă de următoarea”, se arată în comunicat. Social-democrații afirmă că efectele se resimt direct în societate: „Nimeni de bună credinţă nu poate contesta că România a pierdut bani, timp, locuri de muncă şi încredere. Iar oamenii suferă”.

Totodată, PSD susține că nemulțumirea socială s-a amplificat din cauza modului în care au fost luate deciziile la nivel guvernamental. „Nemulţumirea socială s-a generalizat în mare măsură pentru că premierul Bolojan n-a ştiut ori n-a vrut să admită că nu semnătura de partid contează. Că ideile bune trebuie susţinute, promovate şi aplicate în timp util şi nu ignorate sau subminate”, mai afirmă partidul.

În final, social-democrații salută faptul că unele dintre măsurile propuse de ei au început să fie preluate. „Odată cu preluarea măsurilor PSD de stimulare economică, premierul Ilie Bolojan pare că a înţeles, în sfârşit, şi necesitatea protejării populaţiei şi a reducerii inflaţiei”, se arată în comunicat. PSD mai precizează că susține „mecanismul pe care acesta l-a anunţat în privinţa plafonării la gaz, după modelul pe care tot PSD l-a propus la alimentele esenţiale”.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal