Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat marți că persoanele care au obținut pe nedrept certificate de dizabilitate sau care au fraudat sistemul vor ieși de sub protecția statului, iar în cazurile în care fraudele sunt intenționate și evidente vor fi sesizate organele de urmărire penală.
Declarația a fost făcută într-o postare publicată pe Facebook, în care ministrul a precizat că, odată cu aplicarea noilor criterii de încadrare în grad de dizabilitate, autoritățile au început să corecteze neregulile din sistem.
„De la aplicarea noilor criterii de dizabilitate, am început să facem ceea ce este corect pentru cei care au nevoie ca statul să le fie aproape. Astfel, cei care au primit certificate de dizabilitate pe nedrept sau care au păcălit sistemul până acum vor ieși de sub protecția statului”, a transmis ministrul.
Acesta a subliniat că, în situațiile în care sunt identificate fraude intenționate și clare, vor fi sesizate inclusiv structurile de Parchet, astfel încât persoanele implicate în traficul cu certificate de dizabilitate să răspundă în fața legii.
„Corectăm sistemul astfel încât doar cei care au nevoie să primească beneficiile”, a mai afirmat Florin Manole.






