Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat miercuri, după ce Curtea Constituţională a decis că legea privind reforma pensiilor magistraţilor este constituţională, că nu ar trebui să existe tensiuni între instituţiile statului.
Într-o intervenţie la B1 TV, Marinescu a spus că, odată cu decizia CCR, reforma este realizată, iar legea va produce efecte.
„Nu trebuie să existe un război între puterile statului, între instituţiile statului. Trebuie să ne învăţăm şi să înţelegem şi să reuşim să cooperăm loial în interesul cetăţeanului”, a afirmat ministrul.
El a subliniat că îşi doreşte ca, de acum înainte, să existe stabilitate în privinţa statutului profesiilor, inclusiv al magistraţilor, şi să nu mai fie modificări frecvente de la un an la altul.
Potrivit lui Radu Marinescu, următorul pas ar trebui să fie rezolvarea problemelor „reale” din sistemul judiciar, precum infrastructura instanţelor, digitalizarea şi reducerea numărului mare de dosare aflate pe rolul magistraţilor.
„Mă aştept ca, în viitor, să purcedem la rezolvarea problemelor reale care există în justiţie, probleme numeroase care ţin de infrastructură, ţin de digitalizare, ţin de această reducere a încărcării cu dosare a magistraţilor, pentru a le eficientiza activitatea”, a spus ministrul.
El a adăugat că procesul legislativ a arătat că instituţiile statului au funcţionat în cadrul democratic: Guvernul şi Parlamentul au legiferat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a contestat legea la CCR, iar Curtea Constituţională a analizat şi a dat o decizie.
„Avem astfel o finalitate, iar această finalitate trebuie respectată în statul nostru şi trebuie plecat de la această premisă într-o cooperare (…) în beneficiul justiţiei şi al cetăţeanului”, a mai declarat Radu Marinescu.
Ministrul a spus că are încredere că magistraţii „vor înţelege şi vor avea reprezentarea misiunii care le rămâne în continuare, de a face dreptate, de a face justiţie, într-o societate care trebuie să rămână un stat de drept”.
Curtea Constituţională a României a respins miercuri sesizarea Înaltei Curţi privind proiectul Guvernului Bolojan referitor la reforma pensiilor magistraţilor şi a stabilit că actul normativ este constituţional.






