Noul bazin de antrenament de la Delfinariul Constanța, recepționat după finalizarea lucrărilor de modernizare

Lucrările de modernizare a Delfinariului Constanța au atins o etapă importantă, odată cu finalizarea și recepționarea noului bazin de antrenament. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliul Județean Constanța, Florin Mitroi, într-o postare pe rețelele sociale.

Proiectul modernizării include un bazin de antrenament construit după standarde europene, cu o suprafață de aproximativ 670 de metri pătrați, o adâncime de peste 5 metri și o capacitate de peste 3.400 de metri cubi de apă, conectat la bazinul principal al delfinariului. De asemenea, au fost amenajate o stație de filtre și pompare moderne, o clădire protein skimmer și un sediu administrativ modern pentru personalul complexului.

Investiția face parte dintr-un amplu program de modernizare a complexului, care anterior a vizat și extinderea sălii pentru spectacol, ce și-a dublat capacitatea de la 600 la 1.300 de locuri și poate fi folosită atât vara, cât și pe timpul iernii.

Autoritățile locale și conducerea Delfinariului au subliniat că noile facilități vor îmbunătăți semnificativ condițiile de antrenament și bunăstare pentru mamiferele marine, dar și confortul vizitatorilor. Totodată, se află în derulare și discuții pentru aducerea de noi delfini, astfel încât programul de spectacole să fie extins pe termen lung.

Președintele CJ Constanța a precizat că investiția are ca scop crearea unor condiții mai bune și mai sigure pentru animale, pentru echipa care lucrează la Delfinariu, dar și pentru familiile care aleg să viziteze complexul, considerând această modernizare un pas important în consolidarea atractivității unuia dintre simbolurile culturale și educaționale ale litoralului românesc.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal