Focar de infecție descoperit de comisarii de la Protecția Consumatorului într-un bar din zona Brotăcei

Imagini greu de suportat au scos la iveală comisarii din cadrul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța în urma unui control efectuat la un local din zona Brotăcei. În urma numeroaselor nereguli descoperite, aceștia au aplicat sancțiuni în valoare totală de 22.500 de lei și au dispus măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor.

Potrivit reprezentanților instituției, grupurile sanitare prezentau pereți cu zone extinse de mucegai, paviment deteriorat și spart, precum și tavane degradate, cu exfolieri și porțiuni desprinse. De asemenea, instalația sanitară era vizibil corodată, cu elemente ruginite, aspect ce indică lipsa lucrărilor de întreținere și igienizare corespunzătoare.

Nereguli au fost constatate și în spațiile destinate servirii consumatorilor. Caloriferele din unitate erau ruginite, cu stratul de vopsea exfoliat, având un aspect insalubru și neconform standardelor minime de funcționare pentru o unitate de alimentație publică. Totodată, mobilierul utilizat pentru deservirea clienților era învechit și deteriorat, cu elemente rupte, existând risc de accidentare și un nivel inacceptabil de degradare.

În plus, operatorul economic nu deținea autorizație de funcționare emisă de Primărie și nici autorizație din partea Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. De asemenea, în unitate nu era afișată lista meniu cu informații referitoare la produsele comercializate.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal