Bomba din nisip! Un rezervor de gaz îngropat ilegal a fost descoperit pe o plajă din Năvodari. Ministrul Mediului anunță controale extinse

Un rezervor subteran de gaz, îngropat ilegal în nisip, a fost descoperit luni pe o plajă din Năvodari, în timpul lucrărilor de pregătire pentru sezonul estival. Informația a fost confirmată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, într-o postare pe rețelele sociale.

Potrivit acesteia, rezervorul a fost avariat accidental în jurul orei 13:00 de un utilaj care executa lucrări pe plajă, în zona fostei terase Lujo. Incidentul a fost anunțat de Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea–Litoral.

După producerea incidentului, zona a fost securizată, iar accesul persoanelor a fost restricționat pe o rază de aproximativ 100 de metri. La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, inclusiv echipa specializată în substanțe periculoase, alături de polițiști și reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea–Litoral.

Poliția a efectuat cercetări la fața locului și a ridicat probe pentru deschiderea unui dosar penal, urmând să stabilească responsabilitățile în acest caz.

„La data de 9 martie a.c., în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112 cu privire la faptul că, pe o plajă din orașul Năvodari, s-ar simți miros de gaz. Polițiștii deplasați la fața locului au asigurat perimetrul până la finalizarea verificărilor efectuate de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea. Din primele cercetări efectuate la fața locului ar fi fost identificată sursa de proveniență a mirosului, respectiv un rezervor GPL amplasat sub nivelul nisipului. Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a legalității modului de amplasare a rezervorului, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.“, a transmis IPJ Constanța.

Potrivit verificărilor preliminare, rezervorul ar fi fost îngropat ilegal de operatorul economic care administra terasa din zonă. Contractul de închiriere pentru sectorul de plajă a expirat la 30 octombrie 2025, iar firma avea obligația de a dezafecta și evacua toate dotările până la 15 decembrie 2025. Rezervorul nu ar fi fost declarat și nu ar fi avut acordul autorităților pentru amplasare.

Ministrul Mediului a declarat că astfel de situații reprezintă un risc major pentru populație și a anunțat controale pe toate plajele eliberate de construcții în 2025. „Plajele din România nu sunt vestul sălbatic. Legea va fi respectată”, a transmis aceasta.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal