Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un bărbat în vârstă de 48 de ani, cercetat pentru proxenetism în formă continuată.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Constanța, ancheta a relevat că, de la începutul anului și până în prezent, suspectul ar fi determinat-o pe concubina sa să practice prostituție, exercitând asupra acesteia presiuni psihice.
În urma activităților ilegale, bărbatul ar fi obținut în mod repetat foloase patrimoniale estimate la aproximativ 20.000 de lei.
La data de 17 martie, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară în Cernavodă, la locuința suspectului, unde au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
După administrarea probelor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.






