Echipele de intervenție iau în calcul scoaterea epavei remorcherului Astana pentru recuperarea marinarilor dispăruți

Operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după scufundarea remorcherului Astana în Portul Midia continuă duminică, însă intervenția a devenit mult mai dificilă după ce nava s-a scufundat aproape complet, au transmis surse din partea salvatorilor.

Potrivit informațiilor transmise de echipele de intervenție, scafandrii militari au coborât din nou la epavă, însă aceasta s-a scufundat și mai mult față de poziția inițială. Din remorcher mai este vizibilă la suprafață doar o porțiune de aproximativ 30 de centimetri din zona comenzii. În aceste condiții, autoritățile iau în calcul scoaterea epavei la suprafață pentru a putea continua operațiunile de recuperare a victimelor.

În paralel, cercetările privind cauzele și împrejurările producerii accidentului naval sunt desfășurate sub coordonarea procurorilor, iar anchetatorii încearcă să stabilească dacă tragedia a fost provocată de o eroare umană, de o defecțiune tehnică sau de condițiile de operare din momentul manevrei.

Remorcherul Astana s-a scufundat, miercuri dimineață, la aproximativ 8 km de Portul Midia. La bord erau cinci marinari. Două persoane au murit, iar alte trei sunt căutate. Cei trei oameni cel mai probabil au rămas captivi în interiorul remorcherului scufundat.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal