Șofer băut, prins de jandarmi după o tentativă de fugă

Bărbatul spusese inițial că nu va conduce pentru că a consumat alcool

Un bărbat de 26 de ani a fost prins de jandarmi după ce a fost surprins conducând sub influența alcoolului și a încercat să fugă pentru a scăpa de control.

Incidentul a avut loc luni seară, în jurul orei 22:20, în zona Medgidia.

Potrivit jandarmilor, tânărul a fost observat inițial în timp ce consuma alcool, stând pe scaunul unui autoturism parcat pe partea carosabilă. La legitimare, acesta a spus că așteaptă un prieten care să îl ducă acasă, deoarece nu este în stare să conducă.

La aproximativ 15 minute distanță, jandarmii l-au întâlnit din nou, de această dată pe o stradă secundară, unde bărbatul conducea autoturismul.

Oamenii legii au pornit semnalele acustice și luminoase, iar șoferul a oprit. În momentul în care a fost solicitat un echipaj de la Poliția Rutieră, bărbatul a coborât din mașină și a fugit în direcția Canalului Dunăre–Marea Neagră.

Jandarmii l-au urmărit și l-au imobilizat, iar la sosirea polițiștilor acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând prezența alcoolului în aerul expirat.

În acest caz au fost întocmite actele procedurale, conform competențelor legale.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal