Îndrăgita artistă Céline Dion revine pe scenă la toamnă, cu 10 concerte la Paris, programate în lunile septembrie și octombrie. Anunțul a fost făcut de cântăreață ieri, când a împlinit 58 de ani.
Vestea a fost precedată de o campanie publicitară pe străzile Parisului, care a alimentat speculațiile privind revenirea artistei în capitala Franței.
„Anul acesta voi primi cel mai frumos cadou din viața mea. Voi avea șansa să vin să vă văd și să cânt din nou„, a spus Céline Dion la postul France 2.
Zece concerte sunt programate între 12 septembrie şi 14 octombrie, cu câte două concerte pe săptămână, sâmbăta şi miercurea. Această mini-rezidenţă a fost aleasă pentru revenirea artistei, un format bine-cunoscut după 16 ani de spectacole în Las Vegas.
Ea va concerta la Paris La Défense Arena, lângă capitală, într-o sală cu o capacitate de aproximativ 40.000 de persoane. Show-urile vor aduce în faţa publicului cele mai cunoscute piese ale sale, în limba franceză şi în limba engleză, potrivit unui comunicat oficial.
Céline Dion va avea, de asemenea, ocazia de a interpreta o nouă melodie scrisă de unul dintre cei mai renumiţi compozitori ai săi, Jean-Jacques Goldman, creierul din spatele albumului „D’eux” care a făcut-o celebră.
Un nou album este planificat pentru această primăvară, au declarat pentru AFP persoane din anturajul cântăreţei, confirmând o ştire din Le Parisien.
Biletele vor fi puse în vânzare în sistem „presale” la 7 aprilie, urmând ca vânzarea generală să înceapă la 10 aprilie.
În 2022, vedeta și-a întrerupt cariera din motive medicale, după ce a anunțat că suferă de sindromul persoanei rigide, o boală neurologică rară care provoacă spasme musculare severe și i-a afectat capacitatea de a cânta.






