Un bărbat de 37 de ani a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de violență în familie, în urma unui incident petrecut pe 4 aprilie, în municipiul Constanța.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția municipiului Constanța – Secția 2, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, conflictul ar fi izbucnit pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri spontane.
În acest context, bărbatul și-ar fi agresat soția, în vârstă de 41 de ani, folosind un obiect tăietor-înțepător.
În urma evaluării riscului, polițiștii au stabilit că există un pericol iminent pentru viața și integritatea victimei, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu. Agresorul a fost obligat să păstreze o distanță de minimum 100 de metri față de femeie, aceasta refuzând însă monitorizarea electronică a bărbatului.
Pe baza probelor administrate, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.






