În prima zi de Paște – de ieri dimineață, până în această dimineață – au fost 246 de solicitări la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța, precizează reprezentanții instituției medicale.
În urma acestor apeluri, 168 de pacienți au ajuns la spital. Au predominat problemele digestive, consumul de alcool si problemele respiratorii.
De asemenea, din cele 246 de semnalări, 12 pacienți au fost găsiți decedați, în urma unor probleme cronice de sănătate.






