Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Marea Neagră, mai multe plase de pescuit abandonate, în lungime totală de peste 750 de metri, în care erau capturați cinci sturioni.
Acțiunea a avut loc în data de 14 aprilie 2026, când polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o misiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat.
În timpul verificărilor efectuate pe mare, oamenii legii au identificat mai multe plase în care se aflau capturi de pește. În urma controalelor suplimentare, s-a stabilit că lungimea totală a plaselor era de 752 de metri, iar în acestea erau prinși cinci sturioni.
Exemplarele au fost eliberate și redate mediului natural, conform prevederilor legale în vigoare. Plasele au fost ridicate de polițiștii de frontieră, în vederea confiscării, și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
În acest caz, polițiștii de frontieră au deschis cercetări pentru infracțiuni la regimul braconajului piscicol și desfășoară activități pentru identificarea persoanelor responsabile.






