Un șofer foarte grăbit a devenit, tot în viteză, pieton, după ce a fost surprins ieri de radar conducând cu 139 km/h pe DN 3, la ieșirea din Constanța spre Valu lui Traian.
Pe porțiunea respectivă de drum, limita era de 70 km/h.
„Se pare că în traficul rutier există un fenomen ciudat: cu cât apeși mai tare pedala de accelerație, cu atât îți zboară permisul mai repede pe fereastră”, notează polițiștii, care i-au scris însă „nota de plată” fără nicio glumă.






