Diana Buzoianu: Situație „la marginea dezastrului” în Delta Dunării. Ministrul mediului anunță nereguli grave descoperite de Corpul de Control

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat sâmbătă că situația din Delta Dunării este extrem de gravă, în urma unui control efectuat la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Într-o conferință de presă, ministra a declarat că raportul întocmit de Corpul de Control va fi transmis către Agenția Națională de Integritate și Direcția Națională Anticorupție, existând suspiciuni de conflict de interese și posibile fapte de corupție. „Practic, suntem într-o situație la marginea dezastrului”, a afirmat aceasta.

Potrivit concluziilor preliminare, mecanismele instituționale care ar fi trebuit să asigure respectarea legii ar fi fost deturnate și utilizate pentru exercitarea de presiuni asupra operatorilor economici și pentru favorizarea unor grupuri de interese. De asemenea, mai multe proiecte importante ar fi fost blocate sau compromise, iar fonduri europene ar fi fost pierdute sau chiar „sabotate”.

Un punct central al raportului îl reprezintă reorganizarea realizată în 2024, când ar fi fost creată o direcție supradimensionată care concentrează majoritatea atribuțiilor instituției și aproximativ 50–60% din personal. Conducerea acestei structuri ar fi fost asigurată chiar de fostul guvernator, Bogdan-Ioachim Bulete, în condiții considerate suspecte de conflict de interese.

În acest context, premierul Ilie Bolojan a decis vineri revocarea lui Bulete din funcția de guvernator al Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”. În locul său a fost numit Florin Stăneață, fost director executiv al APIA Tulcea.

Ministrul Mediului a subliniat că va contesta toate deciziile considerate a fi fost luate în conflict de interese și a precizat că noul guvernator are ca prioritate reorganizarea urgentă a instituției.

Raportul mai relevă și modul abuziv în care ar fi fost efectuate controalele asupra operatorilor economici. Potrivit declarațiilor oficiale, unii agenți au fost verificați repetat, chiar și zilnic, în timp ce alții nu au fost controlați deloc în ultimii ani. În unele cazuri, măsurile dispuse nu au mai fost ulterior verificate, contrar procedurilor legale.
Autoritățile anunță că anchetele vor continua, iar măsurile legale vor fi dispuse în funcție de concluziile finale ale instituțiilor abilitate.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal