Probleme temporare la dispeceratul Poliției Locale

Direcția Generală Poliția Locală Constanța își mută sediul într-o nouă locație, situată pe șoseaua Industrială nr. 7. Din acest motiv, activitatea dispeceratului ar putea fi afectată temporar.

Reprezentanții instituției anunță că, pe parcursul zilei de astăzi, liniile telefonice obișnuite – 0241 484 205 și 0341 922 – pot înregistra întreruperi și ar putea fi indisponibile pentru preluarea sesizărilor.

Autoritățile dau însă asigurări că activitatea din teren nu este afectată. Polițiștii locali care se ocupă de ordine publică și siguranță rutieră își continuă activitatea și vor interveni în continuare la solicitări.

Pentru sesizări sau situații urgente care țin de competența autorităților locale, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze, în această perioadă, numerele alternative puse la dispoziție:

  • Dispecerat Primăria Constanța: 0241 550 055
  • Serviciul Protecție Civilă: 0737 552 271

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal